Mno, zilele astea i-am făcut o vizită de lucru finuțului meu pentru obișnuitele pupăceli, drăgăneli și alte dulcegării de început de an. Nu vă spun că era Tavi al meu plin de veselie, ca sifonul de bule! Cum nu ne mai văzusem tooooocmai de la despachetarea cadourilor de Craciun, am gasit de cuviință să mai brainstormim și noi oleacă, ca băieții.
Așa că ne-am aprins țigara (eu și cu tac’su, că el are biberonul), ne-am întins picioarele pe masă, ne-am relaxat… Apoi am lăsat-o naibii de relaxare că el n-avea deloc stare de fengșui din ăsta, și-am început să comentăm:
-” ::…$%(*()%$#@!%^&*()):::::…..,,,,ljdhgyu..3**&T^^%#!**(…..” zice Tavi.
-”Aaaaa?…. Stop! Stop! Rewind!” îi zic. 
Chezâciocolo?
-”nanu……;;ll#$$&&^%*&*@&*^!((&&^@:::…..”
Stau jos, respir adânc, îmi suflec mânecile de la ciorapi și-l ascult. Și cu ajotorul traducerii oferite de tat’su am reușit să-i înțeleg într-un final limbajul. Așa că, în continuare o să vă traduc eu toate discuțiile mele cu finuțu.
-”….,.,$%^#**(*!$%%@((*&!)”
Adică ”N-am dormit prea bine aseară”
Eu, mă dau expert în psihologia infantilă, și-l întreb:
-”Cum așa, Tavi?”
Îmi arată cu deștu spre dulap, și-o poză. Ete:
Pot să vă zic că am făcut febră musculară la entuziasm de atâta râs. 
Băi, și ne-am apucat de discuții tocșoistice, am despicat firul în (n+1)cosX părți egale… Discuții interminabile cu finuțu despre problema zonei Euro, a crizei din Orient, despre existența sinergigă a pampersului între nevoie și excentricitate… filosofia empirică a biberonului… olița de baie -mit sau realitate?… despre picturile rupestre din camera sa (operă proprie) 
… și câte și mai câte!…
Tavi al meu era cu glasul numa zâmbet.
Până într-un final când îmi pune o întrebare retorică:
-”…..,,nanu…%%#^(*&^%$#!@!###…TOMIGI…..mdjsd6#$%^&**%^$!@#$%%,,,,….###”
Adică: ”De ce un burlan nu e mai tare ca o linguriță și nici lingurița nu e mai verde decât un castor ce vrea să fie difuzor?”
Pot să vă spun că am rămas fără abur în instalație la auzul acestei întrebări. Noroc că mi-a explicat tot el de ce. Aveți răspunsul aici.
După ce-am terminat de vizionat ”documentarul” de mai sus împreună cu el, odată îl văd pe Tavi cum aruncă de perete un trenuleț cu care se juca. Zbang!… Întrebându-l de ce a facut asta, îmi răspunde:
-”#$%&*$%^:;;,,.&^%$##!%^&*& 
*&^%$#!^%^@$##$%!^&^&&**5%$$!&&**@*(…?”
Adică: ”Ideologia redundantă a trenulețelor din lemn instituționalizează blocajul formal al retoricii generative, nanu! Nu știai?”
”Yoy! zic. Da dăștept mai ești! Am mai învațat și eu ceva.”
Și, ca să mă conving, îmi arată și filmulețul pe Youtube. Ăsta-i: Doodle Baby. Absolut fascinant! Băi, din zece milioane de vizualizări, vreo doo milioane sunt numai ale lui (iar restul ale Mădălinei, finuța cealaltă!). 
Atât de mult le place copiilor desenul ăsta animat.
Și, cum o seară frumoasă trebuie încheiată apoteotic, pe lângă restul de ”nimicuri” gen suflat în scrumieră, vărsat bere pe covor, distrus ceva jucarii inutile ș.a.m.d… Tavi al nostru incheie cu o ”lucrare” persistentă și flatulență abundentă, de-ți fugeau nările în toate direcțiile.
Dar cu aceeași privire de campion mondial la modestie. 
Ăla-i!
P.S. : Să aveți cu toții un an nou cu tot atâtea griji câte are și Tavi în momentul asta!
LA MULŢI ANI, băi! La tăţi!… 
